Oraşele regionale ale estului UE (IV)

Morfologia christaleriană (conformă modelului locurilor centrale – formulat de Walter Christaller), manifestă la toate nivelurile scalare în nordul arealului, din Estonia şi până în Polonia de nord şi centrală, începe să facă loc unor abateri induse fie de unele linii de forţă ale spaţiului – contacte geografice sau văile unor fluvii sau râuri –, ce au generat axe urbane importante la mai multe paliere scalare (continental, naţional, regional), fie de resursele de cărbunice au determinat apariţia unor conurbaţii de talie mare în contextul sistemelor urbane naţionale.

Contactul dintre Munţii Sudeţi şi înălţimile carpatice, pe de o parte, şi zonele de câmpie şi podiş ale Poloniei, pe de altă parte, reprezintă o discontinuitate majoră în morfologia sistemelor urbane regionale. Favorabilităţile spaţiale induse de acest contact (ce continuă linia de forţă dintre Câmpia Germaniei de Nord şi podişurile centrale ale statului vecin) au dus la apariţia unui aliniament de aşezări urbane ce a generat şi o axă urbană structurantă importantă la nivel continental. În anumite zone, această axă e deturnată de alte linii de forţă, care în contextul regional joacă un rol structurant mai puternic. În acest sens, menţionăm valea Oderului şi bazinul carbonifer al Sileziei. Dintre oraşele poloneze ce se înscriu pe această axă, menţionăm: Wroclaw, Opole, Katowice, Cracovia sau Rzeszów. În structurarea acestei axe, ce leagă nucleul dur al UE de Europa estică, logica teritorială continentală a jucat un rol dominant.

În Republica Cehă şi în Slovacia (mai ales!) putem lesne observa compartimentarea sistemelor urbane regionale indusă de fragmentarea reliefului, dar şi de unele resurse subsolice ce au generat de timpuriu marea industrie.

În ciuda dimensiunii sale modeste (5,45 milioane de locuitori), Slovacia are două sisteme urbane regionale bine individualizate, separate fiind de arealul montan al Tatrei. Unul e situat în partea vestică şi centrală a ţării, având ca pol urban principal Bratislava (478 mii de locuitori în oraşul propriu-zis, aproximativ 500 de mii în aglomeraţia urbană şi aproape 750 de mii în zona urbană funcţională – ZUF), care se impune asupra unei suite de 10 oraşe cu o populaţie cuprinsă între 40 şi 70 de mii de locuitori. În estul ţării se află situat cel de-al doilea sistem urban de talie regională. E mai modest ca dimensiune, întreaga structură teritorială având 1,37 milioane de locuitori. Sistemul urban e relativ simplu: oraşul principal e Kosice (225 de mii locuitori, 240 de mii în aglomeraţia urbană şi aproape 350 mii în ZUF), care e secondat de Prešov (90 de mii de locuitori) şi de alte trei oraşe cu o populaţie cuprinsă între 40 şi 50 de mii de locuitori.

Republica Cehă (10,5milioane de locuitori) are un sistem urban dominat de Praga, capitala statului (1,3 milioane de locuitori în municipalitatea propriu-zisă, 1,47 milioane în aglomeraţia urbană şi peste 2 milioane în zona sa metropolitană). Sistemul urban al Republicii Cehe e unul mai complex, în raport cu majoritatea sistemelor urbane din regiune. Prezintă un policentrism manifest, atât la nivel naţional, cât şi la nivelurile inferioare – regionale şi subregionale.

Capitala e secondată de Brno, vechea capitală a Moraviei (399 mii locuitori în oraşul propriu-zis, aproximativ 450 mii în aglomeraţia urbană) şi Ostrava (282 mii de locuitori) – oraşul principal al Sileziei morave, una dintre cele mai urbanizate regiuni ale arealului analizat. Zona centrală a conurbaţiei Ostrava-Karvina are aproximativ 500 de mii de locuitori, dar întregul sistem urban regional, asimilat cel mai adesea zonei metropolitane şi extins la aproape întreaga entitate administrativă, depăşeşte 1 milion de locuitori.

Nivelul NUTS 2 (regional), ca şi în cazul României, nu are consistenţă administrativă. Geometriile NUTS 2 sunt reduse ca dimensiune, grupând 2-3 teritorii NUTS3, iar decupajele nu sunt foarte eficiente într-o eventuală acţiune de regionalizare administrativă reală – nu respectă nici teritorialităţile istorice şi nici arealele polarizate ale marilor oraşe. Silezia moravă este singura excepţie.

Sistemul urban al statului maghiar (9,8 milioane de locuitori) e unul simplu, monocentric. Capitala, ce concentrează aproape 1,7 milioane de persoane, a generat una dintre cele mai mari aglomeraţii urbane din zona analizată (2,5 milioane de locuitori). Atât de mare e forţa de atracţie a Budapestei, încât nici un oraş secundar nu a avut capacitatea de a-şi crea propria lui structură teritorială de talie regională. Dunántúl şi Alfoldul, separate de Dunăre, deşi foarte prezente în discursul despre statulvecin, reprezintă mai degrabă repere fizico-geografice, şi nu teritorialităţi pe deplin închegate. Le lipsesc elementele primordiale ale teritorialităţii – centralităţile. Ambele entităţi spaţiale sunt dependente de Budapesta, centralitatea ce pare a fi suficientă arhitecturii teritoriale maghiare. Dintre cele 7-8 oraşe de peste 100 de mii de locuitori, cele mai importante la nivelul teritorialităţilor intermediare sunt Debrecen (200 mii locuitori), Szeged, Miskolc, Pecs şi Gyor.

Diluarea frontierelor naţionale în construcţia teritorială a UE şi a Spaţiului Schengen schimbă profund datele ecuaţiei structurilor urbane care au făcut până acum obiectul analizei.Deşi la nivel naţional unele dintre acestea sunt profund monocentrice (cazul Ungariei), iar altele etalează doar un policentrism incipient, la nivel transnaţional structurile teritoriale ale Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei, Ungariei se alătură celor determinate de Viena sau de marile metropole germane (Munchen, Nurnberg, Berlin, Dresden etc.) în construcţia unor clustere ce vor consolida caracterul policentric al UE. (Pe săptămâna viitoare)

George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași